35 de ore din viața unui copil mare

Aparența este adeseori înșelătoare, o dovedește și Oana, relatând în această carte "35 de ore din viața" sa. Povestea ei, de femeie activă într-o corporație, o surprinde admirabil, captivant, în "Glasvand", Raluca Mihăilă, prin numeroase secvențe desprinse din realitatea curentă. Manevrând dibaci cuvântul din replica interioară a Oanei, scriitoarea deschide cu forță camera sufletului, împingând glasvandul ce îl ascunde.

În teatru, ne întâlnim uneori, cu "one-woman show", recitalul unei actrițe pe scenă. "Glasvand" este un "one-woman show" ... în filele unei cărți, cu desene speciale pentru a puncta sugestiv, mărturiile unei femei, una din cele multe care trece pe lângă noi pe stradă. Ea este doar o cărămidă din zidul unei clădiri masive ce găzduiește o corporație.

"A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi , nu s-ar povesti ..." așa încep basmele noastre. "Glasvand" nu este însă, o poveste rostită unui copil la gura sobei, este un "film document", cu secvențe din viața zilnică, iar substratul lor te emoționează și te provoacă a judeca, a ridica vălul strălucitor ce poate acoperi uneori, lumea din jurul nostru. Raluca Mihăilă îl ridică în cartea sa, un adevărat "jurnal" cu originalitate scris, despre noi, cei de astăzi.

”După ce îmi beau cafeaua și mă pregătesc degringolant pentru o nouă zi la stăpân, mai am a mă amăgi cu gândul că pentru încă patruzeci și cinci de minute îmi mai permit luxul să mă întreb dacă există sau nu liber-arbitru”.

Așa începe cartea Glasvand.

Despre 35 de ore din viața Oanei, o divă (bimbă, ar zice unii) corporatistă cu panseuri de gândire.

O carte pe care o citești lejer, cale de o cafea (bine, una mai lungă și băută ardelenește, așa, știi cum zic ) și care este probabil cea mai bună modalitate pe care am citit-o în ultima vreme prin care noi, ăștia de nu am lucrat niciodată într-o corporație, putem arunca o privire pătrunzătoare asupra modului în care presiunea unui astfel de mediu de lucru se pupă la nivel ontologic cu stolurile de zburătoare pe care oricum mulți corporatiști le au în creierii capului.

Mamăăăă, ce frază lungă am băgat mai sus. Zici că-i dintr-un raport de ăla corporatist, făcut să fie cu multe cuvinte, dar din care să nu înțeleagă lumea mai nimic, ca să se mai ceară un raport care să îl explice pe primul.

Bun, acum niște citate din carte, la rubrica #Spicuiesc:

Trebuie să fie multe țigle lipsă pe casa cuiva... prin golurile alea de acoperiș o să înceapă să le plouă în suflet.

Fiecare vrea ce vrea, fiecare are ceva de zi, toți se cred importanți, ar cei care nu se cred importanți îi pun pe cei importanți în cc.

Judecăm de dimineața până seara, dar la noi nu ne uităm ca să vedem cum suntem și ce facem. Tot așteptăm de la alții, dacă nu așteptăm de la alții, așteptăm să ne pice din cer.

Problema în viață nu este că trebuie să negociezi, ci să nu ajungi să negociezi cu cine nu trebuie, cu cei de la care nu ai ce primi și cărora nu simți nevoia să le oferi ceva anume.

Probabil că la un moment dat ai nevoie să ieși din tine pentru a ajunge să crești.

Mi-e dor să fiu cine sunt, dar nu mai știu drumul înapoi spre mine. Și mi-e teamă de locul în care am ajuns.

"Doar prin imaginație poți ieși din tine pentru a te privi în ochi." Dacă ai citi asta înainte de a citi cartea, ai crede că e o lectură greu de digerat. Umor, satiră, limbaj modern, realități meschine, substanță, multă substanță, clișee, efort și 35 ore din viața unei tinere.

O carte pe care o poți citi în mai puțin de 35 ore, pe nerăsuflate, și care te trece prin toate stările, de la nostalgie la bucurie, după aceea la indignare și apoi la împăcare, mai ales dacă ai lucrat într-o corporație, într-un loc în care oamenii sunt la un moment dat numere.

Și da, e greu de digerat într-adevăr dacă lucrezi într-o corporație de când te știi și crezi că nu ai ce face și că așa e de fapt viața...

Multe felicitări pentru o lucrare literară, cu reale valori artistice.

Această carte mi-a dat o stare de bine și m-a făcut de nenumărate ori să zâmbesc amar.

Scriitura este lejeră, dinamică și se simte ironia fină, foarte bine calibrată.

Cartea, deși micuță, este o frescă a unei părți a societății contemporane, cuprinzând în ea o lume, cu bucurii dar mai ales cu tristeți și amărăciuni.

Finalul este suprinzător, având strălucirea unei revelații. Este întoarcere la ceea ce înseamnă un om adevărat, cu valori umane reale.

Pe parcursul întregii lecturi, mi-a apărut în față tabloul “Strigătul”, al lui Edvard Munch.

Este apelul disperat către o societate în degringoladă, în care există o ierarhie nefirească a valorilor.

Este o carte care te marchează și care, la final, îți sugerează că înaltele valori morale sunt cele care vor domina.

Aștept cu mult interes următoarea carte, care sunt sigură că va avea o notă similară de ironie subtilă, specifică oamenilor inteligenți și sensibili.

Glasvand este o carte care zugrăvește o realitate dureroasă în România zilelor noastre.

Poate nu numai.

Este ușor de citit pentru că stilul Ralucăi Mihăilă are mult umor, chiar dacă negru și amar.

Este o lectură dură pentru că este directă.

Brutal de directă.

Oana e un personaj care, în final, are o șansă incredibilă, de care chiar profită.

Cele mai multe femei asemenea ei nu au această șansă.

Sau nu profită de ea.

Și, de aceea, le regăsesc în cabinetul meu, sau al colegilor mei (în cazuri mai fericite) sau în povestirile pacientelor mele, atunci când se plâng de șefa lor, sau chiar de mama lor.

Aș recomanda cartea multor femei și bărbaților din preajma lor. Te pune pe gânduri și, cine știe, poate fi terapeutică?!

Viața este cel mai prețios dar oferit omului și trebuie sa ne bucurăm de ea. In lumea in care trăim, este foarte ușor sa ne scape acest aspect, uitând sa mai fim vii, cum la fel de ușor putem sa ne lăsam călăuziti de orgolii, de glorie și aprecieri, uitând de etica și integritate, uitând sa mai fim umani. Cartea Îți zugrăvește aceste lucruri intr-un mod destul de dur, dar ne arată realitatea dureroasă.

O poveste despre autenticul zidit într-un înveliș de sarcasm, surprins în lupta lui de eliberare, stângace și tenace în același timp.

Documentarea autovindecării involuntare a unui sine zgâriat de judecăți prea dure.

Un maraton de autoironie, cu finish optimist.

Nu o lași din mână.

Un debut promițător care m-a dus cu gândul la Eleganța Ariciului și la Uimire și Cutremur.

Te aduni și te pierzi printre rânduri cu răsuflarea tăiată.

Mi-a plăcut cursivitatea, iar Oana care nu îți va rămâne indiferentă pentru că în fiecare din noi e o bucățică din ea. Te va enerva, iar asta îți va spune ceva despre tine.

O carte bună trebuie să te atingă.

Limbajul actual și ritmul rapid încă din primele pagini ale aceastei minunate cărți m-au determinat să merg către muzica specifică celei de-a doua școli vieneze (Zweite Wiener Schule).

Limbajul avangardist adoptat și finalul revelator, m-au făcut să trăiesc această experiență la intensitate maximă, asemenea unei lucrări muzicale de anvergură.

Am savurat Glasvand captivat de acuratețea scrisului și de consistenta mesajului. Autoironia Oanei m-a ținut relaxat pe timpul lecturii. Căutarea aproape disperată a drumului spre sine m-a convins că toți oamenii ar trebui să facă acest exercițiu permanent la orice vârstă.

Un tumult de evenimente și simțiri, o acțiune de o zi si jumatate în care m-am regăsit.

Sunt anumite momente în viață când învățam din rutină, dar atingem limite ce ne fac să dorim mai mult... și anume un control al faptelor și gândurilor... o acțiune asumată si plină de provocări!

Autenticitate, sinceritate şi umor.

Am auzit gândurile Oanei într-o claritate greu de descris, ca într-o sală (neuronală) cu acustică perfectă. Cuvintele taie, uneori, ca un bisturiu, așa încât mesajele sunt dezarmant de tranșante și, inevitabil, bulversante. În alternanță cu infuzii de empatie, excelent dozate.

Odată cu sintagma “viață pliantă cu geamuri”, am simțit semnificații vitale. Aici se descifrează, cred, glasvandul, această separație dintre simțire și rațiune, senzorial și logic, toracic și cranian.

Finalul m-a luat prin surprindere prin modul în care se sparge, în sfârșit, glasvandul. Toracicul și cranianul sunt, în sfârșit, reconciliate.